Things my mind makes up.

În drumul tău, străine, pe calea-ncare adesese-ai rătăcit, Te-a dus in locuri unde, nu rare ori ai plâns şi amăgit. O viaţă care, de-atâtea ori de stânci, ca valul, te-a lovit. Te zbaţi şi plângi, şi fugi, şi te ascunzi, dar nu găseşti Nimic în lumea-asta crudă şi amară pentru care să trăieşti. Ai ajuns, de multe ori, cu o rană sângerândă, izgonit, Căutând cărări mai drepte, fără piedici – ca să pleci departe Să-ţi vadă ochii iarăşi pacea – sufletului, o casă să-i găseşti. Să vezi lumina străvezie a stelelor ce strălucesc în miez de noapte, Rănită, inima să iţi suspine, căci a scăpat încă odată de la moarte. În drumul tău, adânc săpat în groapa neagră şi urât-a disperării, Îngenunchiat în hăul rece făr` de fund, ai crezut că data-i fost uitării, Dar ai văzut atunci, adânc ascuns în sufletu-ţi rănit şi zbuciumat Lumina Lui cea vie, iubirea Lui, şi-ai înţeles că El nu te-a uitat. Ţi-ai continuat urcarea, ţi-ai pus iar crucea-...

Din tot ce e în lumea plinã de pãcat Din toate Doamne, fiind rãu, am încercat.. Probabil e pedeapsa ce-ai pus-o pentru mine.. Sau poate toţi au nişte inimi crude şi haine! Deşi poate fac bine, sã nu m-astept nicicând, Sã fie orice suflet curat şi pur, şi blând. … Probabil bunatatea a pierit de mult.. Şi tot ce e în lume e-un amar tumult.. Probabil fericirea, aici, nu poate exista Şi nu e nici scãpare din lumea asta rea. Şi poate nici izvorul, cu apã vie, nu mai curge, Ci doar se uitã-n jos: ii vede, şi-apoi plânge.. Cãci pentru mulţi, zadarnicã fu jertfa Celui sângerand Şi mulţi iudei mai scuipã pe Sfântul Lui veşmânt. Probabil cã, iubirea, ce-a fost de mult promisã De ura noastrã vastã, de noi, a fost opritã Probabil, Domnul Slavei, se uitã lãcrimând La suflete ce zbiarã adânc de sub pãmânt. Probabil veşnicia, promisã tuturor, Stã pustiitã, goalã, când toţi sunt în cuptor! Şi poate El aşteaptã, o clipã de rãgaz Sã te salveze a...

Daca-i trăi în lumea mea Curând, mult prea curând, te-ai întreba De ce e toată-atât de rea, Şi ce o face să tot fie-aşa. Te-ai întreba.. De ce e norul plumburiu, De ce mă mai silesc să scriu, De ce e totul trecător, Şi oare.. de ce toate dor.. Daca-i trăi în mintea mea, Curând, mult prea curând, ai spune că e rea. Te-ai întreba de ce e doar tristeţe, De ce nu văd în toate, frumuseţe.   Te-ai intreba.. De ce sunt gândurile-amare, De ce speranţa-ncet dispare, De ce e totul trecător, Şi oare.. de ce toate dor.. Daca-i vedea sufletul meu Curând, mult prea curând, ai spune că-i prea greu Te-ai întreba, de ce e pururi frământare De ce-i pustia fără de hotare Te-ai întreba.. De ce loveşte valul ne-ncetat, De ce iubirea m-a uitat, De ce frumosu-i trecător, Şi oare.. de ce toate dor..

Poate suna copi laresc la inceput.. dar cartea nu se judeca dupa coperti. Era odată, o copilă, Smerită şi foarte umilă.. Nimenea nu o iubea.. Şi.. am să-ţi spun ce s-antâmplat odată, Când, fugind, voind să scape de aceea ce urma, Deodată s-a deschis o poartă.. Şi nu doar una oarecare, Ci `s-auzit peste hotare: „Copila, nu mai are mult, şi cade!” Şi s-au pornit, uneltitorii, Să cureţe această lume De tot ce-i sfânt şi tot ce e curat.. Şi s-au pornit clevetitorii Să-njunghie tot ce e bine.. Să fie totul, doar păcat.. Acuma,.. poarta care s-a deschis, Nu era cea din Paradis.. Ci s-a deschis acee` lume.. Iadul cu foc şi cu cărbune.. ... Nu poţi, n-ai cum să te opresti, Căci ştii: de te ajung, ca ei sfârşeşti.. Şi ştii, că ultima speramţă Este în mâna sa.. o fată.. Lacrimi curg acum şuvoi pe faţă.. ... Pe faţa blândă a copilei Se vede încă urma mi...