Era..

Poate suna copilaresc la inceput.. dar cartea nu se judeca dupa coperti.

Era odată, o copilă,

Smerită şi foarte umilă..

Nimenea nu o iubea..

Şi.. am să-ţi spun ce s-antâmplat odată,

Când, fugind, voind să scape de aceea ce urma,

Deodată s-a deschis o poartă..

Şi nu doar una oarecare,

Ci `s-auzit peste hotare:

„Copila, nu mai are mult, şi cade!”

Şi s-au pornit, uneltitorii,

Să cureţe această lume

De tot ce-i sfânt şi tot ce e curat..

Şi s-au pornit clevetitorii

Să-njunghie tot ce e bine..

Să fie totul, doar păcat..

Acuma,.. poarta care s-a deschis,

Nu era cea din Paradis..

Ci s-a deschis acee` lume..

Iadul cu foc şi cu cărbune..

...

Nu poţi, n-ai cum să te opresti,

Căci ştii: de te ajung, ca ei sfârşeşti..

Şi ştii, că ultima speramţă

Este în mâna sa.. o fată..

Lacrimi curg acum şuvoi pe faţă..

...

Pe faţa blândă a copilei

Se vede încă urma milei

De-ar ştii.. că vor s-ucidă

Chiar ce e singura salvare..

Dacă ar ştii că e scăpare,

Din mintea lor bolnavă şi perfidă..

Nu poţi.. să te opreşti pe cale..

Dar totuşi curg lacrimi amare,

Din ochii ei duioşi si blânzi..

Ce-au fost mereu de lacrimi, uzi.

...

Era o vreme, ce-a trecut,

-Trecutul nu se face nevăzut-

Când draga noastră copilaşă,

Era născută şi-abia pusă-n faşă..

Simţea iubirea

Şi lumina..

Nu au lăsat-o, să se bucure de soare..

Ci-au tras-o `n întuneric, unde clipele-s amare,

Şi-au răpit, iubirea vie,

Ce-ardea atunci, ca o făclie..

Dar n-a uitat, nu a putut, vreodată

Să uite acea clipă minunată..

...

Drumul.. e greu.. şi înapoi, nu se uita

Ci-acuma fuge, căci nu putea vedea

Oroarea ce cu foc se încingea

Să o doboare şi să o fărâme.

Să nu mai fie bunătate-n lume..

E greu, ca noaptea s-o petreci în strajă

Şi ziua să alergi de a lor vraja..

E greu.. să crezi, să speri ca vei scăpa

Când chiar tot iadul e-mpotriva ta..

Dar fata noastră, umilă şi blândă,

Cânta de dor cu inima crescândă,

Izvoare, munţii îi năşteau,

Vrăşmaşii ei, pe rând cădeau..

Cânta în limbi necunoscute

De dorul dragostei nemaivăzute

De dorul clipei ce-a trecut

Cânta, căci era tot ce a avut..

...

Împovărat cu bogaţii deşarte

Uitând că încă este moarte..

Uitând că trebuie s-alergi

Te-ai încărcat, şi-acum doar mergi..

Împovărat cu gânduri negre..

Acum nu mergi, ci rătăceşti alene..

Uitând c-odată alergai,

Acum nici nu mai mergi.. acuma stai..

Uitând iubirea cea dintâi..

Uitând lumina Soarelui..

Uitând că trebuie să te strofoci..

Uitând de tot.. acum te-ntorci..

...

Cum să se-ntoarcă, draga noastră fată?

Aleargă mai cu spor ca niciodată

Oricât ar fi drumul de greu,

Oricâte lacrimi curg mereu..

Întotdeauna îşi va aminti

De Cel ce a creat-o `n acea zi..

Cum? Cum, gânduri negre să pătrundă?

În fata noastră muribundă?

Ce bogăţii ar putea vrea?

Şi cum să uite de iubirea Sa?
Şi totuşi, lumea-o fugăreşte

Fără milă o-ncolteşte..

Să o doboare şi să o fărâme

Să nu mai fie nici speranţă-n lume..

...

Acum, te vezi, căzut în vale

Căci te-ai întors.. ai trecut munţi şi ai trecut hotare..

Fără de rost zăcând acum,

Stai fără de putere-n drum..

Jalea şi chinul, te apasă..

Nu ai părinţi.. şi nu ai casă..

Nu ai pe nimeni.. toţi te-au părăsit..

Priveşti acum cu-aşa durere,

Şi simţi cum sufletul îţi piere

Priveşti de unde ai căzut, şi cu amar

O lacrimă în ochi ţi s-a ivit..

Căci vezi acum.. ai fost nesăbuit..

Averi şi gânduri, urmate în zadar

Ţi-au făcut viaţa un coşmar..

Şi lacrimi curg, şi vor mai curge

Căci însuşi Creatorul plânge..

...

Şi plânge şi copila noastră..

Vrea tot chinul să sfârşească,

Vrea să scape de furtună

Şi de norii ce se-adună..

Valuri reci acum coboară,

Şi pe fată.. o doboară..

...

Dar, mai este o poveste.

Undeva în depărtări,

Unde nu-s şi nici n-or fi cărări,

A fost un loc, va fi, şi este!..

Mulţi îl ştiu, dar nu mulţi dau de veste..

Mulţi pornesc, dar calea lor se frânge,

Alţi-ajung în valea care plânge..

Mulţi pornesc, şi.. uită c-au pornit..

Şi mai este unul, istovit..

Mulţi pornesc, şi mulţi se lasă,

Mulţi aud, dar nu le pasă..

Însă, sunt şi cei porniţi la drum,

Ce nu se-opresc, căci drumu-i bun.

...

Şi, povestea, mai departe..

Nu e ca şi-n orice carte..

...

„Copila, nu mai are mult, şi cade!”

Se-auzea peste hotare..

Răsuna, ca l-anceput..

Şi-acum, iată.. a căzut..

Fiare negre şi-nfuriate,

Ţoţi cei răi ce-au fost în spate,

Au ajuns-o, şi acum, fărâme,

Este tot ce-a fost în lume..

...

Nimenea nu a iubit-o

Nimenea n-a sprijinit-o..

Au lăsat-o toţi să piară,

Sfâşiată de o fiară..

Au distrus o frumuseţe..

Rară..

Vina, e a noatră, toată,

Am lăsat să fie luată..

Dar.. nu trebuie să fie-aşa,

Şi-asta numai tu o poţi schimba!

...

Lacrimi curg, şi vor mai curge

Căci însuşi Creatorul plânge..

Dar este-un dar, numit iertare

Primeşte-l! Nu vezi cât o doare!?

Porneşte iar pe calea dreaptă!

Şi inima din somn-ţi deşpteaptă!

Căci fug armate dupa ea,

Scap-o! Scap-o, şi ai griji de ea!

Te-aşteaptă de o veşnicie

Să îi areţi din nou iubire..

Te-aşteaptă, şi s-a istovit,

Ca să fi tu, odată, fericit.

Nu o lasa, o prada la talhari,

Nu vezi ca-i mai presus de bani?

A dus o lupta pentru tine,

Salveaz-o, fa-i si tu acuma bine!..

A dus tot chinu-nlocul tău..

Iubeşte! Ca s-o scapi de hău..

Urmează drumul început,

Din clipa-ncare te-ai născut.

...

Tu, fi puţinul care-a ascultat chemarea

Fi crinul care-a doborât teroarea!

Fi cel ce va vedea odată

Iubirea vie-ntruchipată!

Fi cel ce urcă tot mereu!

Unul ce are-un mare ţel!

Fi cel ce-L va vedea pe Creatorul,

Cel ce-a născut în tin` izvorul,

Cel ce a pus în tin` iubirea,

Şi Cel ce ţi-a dat izbăvirea!