Skip to main content

Ce ar putea să spună?

Nu am tare reușit să mă hotărăsc între ce sfârșit să aleg. 

Şi ce-ar putea să spună norii
În zorii dimineţii?
Cum ar putea fiorul ceţii
S-aducă peste noi fiorii?

Cum ar putea, lumina blândă,
A soarelui ce va răsare
Să fie-oprită de furia tot crescandă
A negrului ce-ncet dispare?

Cum ar putea, iubirea fără de hotare,
Să fie-oprită de pofte trecătoare?
Şi ce-ar putea să spună cerul
În ziua când îi vom afla misterul?

Ce ar putea să spună valul
În ziua când se va opri calvarul?
Şi ce-ar putea să spună stânca
Ce-a fost lovită ne-ncetat
Când tot ce-a fost va fi iertat
Şi va avea izbânda?

Ce ar putea să spună omul
În ziua cea măreaţă?
Căci nu va fi ascuns de norul
Şi de-nfiorătoarea ceaţă.
Nu va putea să spună
Că-n viaţa lui n-a fost lumină
Şi n-ar putea s-acuze dragostea
Ce-a fost acolo pururea!
Nu va putea să spună nici că cerul
Nu a ascuns vreodat` misterul.
Nu va putea s-acuze valul
Căci şi acesta s-a oprit,
Să spună că din tot calvarul
Măcar odată Stânca nu l-a izbăvit!

Ce ar putea să spună omul
În ziua cea măreaţă?
Decât, cu-o lacrimă pe faţă,
Să vada-cum tot adevărul!
Să vadă cum doar Creatorul
I-a dat viaţă!

....

Ce ar putea să spună oare
În ziua sfântă, ziua mare,
Decât cu-o lacrimă pe faţă,
Cu flacăra ce-a ars, şi dorul,
Să mulţumească pentru-izvorul
Care i-a fost în inimă, o viaţă!

....Sau?....

Ce ar putea să spun-atunci
În ziua cea din urmă?
Decât cuprins de răni adânci
Privind la a Lui sfântă turmă,
Cu-amărăciune inima să-i plângă..

Să-L vadă pe acel ce i-a dat viaţa
Care-a avut mereu speranţa
Că se va-ntoarce într-o bună zi
Cu El pe veci pentru-a trăi..

Să vadă locul lui, sortit,
În care are-acum de pătimit.
Şi, cu tristeţea-i tot crescândă,
Privind la viaţa sa din urmă,
Văzând, că a putut avea izbândă..
Ce-ar mai putea el să răspundă?

Comments

Post a Comment

Popular posts from this blog

Thoughts.

            So, people talk to each other. Maybe sometimes they talk to themselves alone. On their way to work in their car or hidden at the back of the bus, thinking no one can hear, trying to sort things out. Tired of the loneliness inside their head. Creating other people, other voices, to be there for them. They need it. At least, they believe they do, truly. Considering how strange it is, you’d think they wouldn’t even try. But loneliness is much worse than stigma, that’s for sure, and no ugly stare from some random stranger is ever going to stop them from calming their echoing void inside. You’d be surprise what the voices have to say sometimes, they’re quite amusing when they try. Sometimes they don’t, and it’s quite daunting to even try listening. Or giving them a voice to begin with.             You’d think talking like that makes people insane, or that they must be i...
Post a Comment
Read more

Chapter 01. What I think

I think I’m not as good as I thought. This entire hero persona that I think most of us have is crashing slowly. I’m afraid of it happening, I try to avoid it with everything I have most of the time. But nothing seems to work. Even more so, the more I avoid it, the sadder I become. There’s a story about this. I was in this car with a, I would call friend at the time, from the church I was frequenting. We were having this long conversation about our lives while he was driving to china town to buy some freshly baked bread. We sat in that car park for a while talking and I mentioned that, while going on about my life, I ignored what god told me to do, and resisted it. However, after a while, I became depressed, too exhausted to resist and keep on doing my own thing, so I decided to finally cave in and do what god has initially told me. I can’t possibly recall right now, but it was a high chance of being about my girlfriend at the time. He immediately interjected how such occurrences...
2 comments
Read more

My own

I betray myself every day, I keep managing to get in my own way I’m full of pain and I don’t know how to heal myself. It’s excruciating at times. The only presence I feel within myself is pain and sadness. As if the screams of the universe are echoing my own. I live forever scarred in this existence I call home. For now, at least, I must survive through this confusion And shatter this reality that is, in fact, just an illusion As if the shinning sun is mirroring my brightness, That I have forgotten deep inside, living in my sadness. Until I learn the ways my soul has made for me: To shine brighter than the stars, from here to infinity And yet, I write, unaware of my own true nature Walking in the dark, so slowly, evolving for my future. When these words will be a beautiful reminder Of the reason I’m here, to simply meander. As if these words, written today on this paper Are showing me the way to become something greater To become myself, as I...
Post a Comment
Read more